Pe 29 septembrie 2005, Rapid București învingea în Giulești pe Feyenoord Rotterdam cu 1-0 și, după 1-1 în tur, se califica în grupele Cupei UEFA. Avea să fie consacrarea drumului de poveste spre un sfert de finală neverosimil în competițiile europene de atunci și de azi, cu Steaua București. După calificarea cu olandezii, Răzvan Lucescu, antrenorul românilor la 36 de ani, a ridicat degetul mijlociu. Cumva, nașterea acelui Giulești de poveste a fost ea însăși un deget ridicat de fotbalul românesc. Poate nu cel din mijloc, dar sigur un arătător.
A marcat Buga, după ce la Rotterdam penalty-ul lui Ciprian Vasilache din minutul 74 ne-a ținut în cărți. Mugurel Pele Buga, pentru un 1-0 cu Feyenoord pregătit de Erwin Koeman, cu Dirk Kuyt și Salomon Kalou efervescenți. La capătul sezonului aveau să ajungă la Liverpool și Chelsea. Fazele meciului trec în subsidiar, semnificația calificării e mult mai profundă. Cinci motive pentru care Rapid – Feyenoord a însemnat, până la urmă, un deget ridicat de fotbalul românesc prin Giulești.
Până la eliminarea lui Feyenoord Rotterdam din 2005, povestea europeană a Giuleștiului după Revoluție rămăsese doar parfum, nu și amintire. Liga Campionilor însemnase amărăciunea cu Skonto Riga și regretul cu Anderlecht Bruxelles. Iar în Cupa Cupelor a fost Valerenga… La nivel de Cupa UEFA mai existaseră câteva tresăriri memorabile, victoriile cu Frankfurt și Karlsruhe din anii lui Viorel Hizo și Liță Dumitru antrenori, dar fără calificări.
Cu un sezon înainte de campania magică 2005/2006 deschisă la nivel înalt de eliminarea lui Feyenoord, Rapidul nu jucase în cupele europene. Venirea lui Răzvan Lucescu în 2004 a reprezentat saltul de calitate, împreună cu grupul de jucători. Iar până la 1-0 cu olandezii, Saint Julia din Andorra și Vardar Skopje chiar au fost încălziri.
Succesul din Giulești cu un nume de referință al întregului continent fotbalistic, pentru că Feyenoord a fost și va rămâne aproape sigur așa, a fost certificatul de naștere europeană al Rapidului contemporan. Degetul ridicat, arătător, dacă vreți, ca semn al existenței la alt nivel.
Prima ediția a Cupei UEFA cu faza grupelor în format a fost 2004/2005. Până atunci, structura competiției însemna manșe duble, clasice să spunem, tur-retur. Așadar, la a doua ediție doar în acest format, Rapidul și-a depășit condiția anterioară compunând alături de Dinamo și Steaua, denumirea vremii, un trio de forță românesc în grupele Cupei UEFA.
Până la succesul cu Feyenoord, mai toate aventurile notabile din fotbalul românesc în cupele europene post Revoluție au stat sub semnele Steaua, în proporție covârșitoare, și Dinamo. În acele zile de neuitat ale toamnei 2005, indiferent de faptul că erai rapidist, stelist sau dinamovist, te bucurai pentru reușitele rivalelor în Europa. Sau foarte mulți o făceau. E greu de tradus poate acum acel sentiment, dar a existat o unitate parțială în performanță pentru fotbalul nostru. Rară, și ca unitate, și ca performanță la un asemenea nivel!
Da, finalmente, la capătul aventurii, așa a fost să fie: Steaua versus Rapid și deznodământ în lacrimi pentru giuleșteni. Da, Dinamo n-a trecut de grupele Cupei UEFA, cu indignarea de la Marseille. Dar ne-am bătut într-un format amplu cu numele mari, în trei, am ridicat un deget care a cerut atenție din partea întregii Europe, iar Rapidul merită cele mai multe aplauze în acest context. De ce?
Tocmai pentru că ADN-ul lui european nu era de aceeași cotă precum al Stelei și al lui Dinamo. Pentru că se năștea, să alătura, depășise niște bariere și se construia solid într-un parcurs fără precedent.
Veți descoperi la finalul poveștii echipa admirabilă a Rapidului din 1-0 cu Feyenoord. Cei care am trăit acel meci și restul campaniei știm însă, indiferent de clubul românesc pe care îl susținem, că a fost ultima echipă a Rapidului pe care o știam pe de-asupra. Cu invidie, cu mândrie, cu nervi, cu admirație sau cu afecțiune, funcție de ipostaza fiecăruia dintre noi. Dar o știam, o, cum o știam!
În anii de explozie maximă ai lui Vasilache ori Buga, în meciurile-reper, poate, ale carierelor lui Negru și Măldărășanu, în contribuțiile mitice ale unor nume mari precum Viorel Moldovan și Daniel Niculae, am fost și noi fericiți! Am plutit de fericire!
Rememorează Ionuț Rada aici, în exclusivitate pentru ProSport:
Feyenoord era o echipă cu jucătorii incredibili, dar ne-am autodepășit. La ei jucau Kuyt sau Kalou. De altfel, pentru Kalou a fost ultima dublă europeană înainte să ajungă la Chelsea. Țin minte că am fost la controlul antidoping și am băut câteva beri acolo. Am ajuns puțin amețit la petrecerea pe care am făcut-o după meci. Am plutit de fericire”
Orice poveste are nevoie de un erou. Iar cu Feyenoord, până la olandezi și dincolo de ei, a fost mai mereu Mugurel Buga. Firește, alături de Daniel Niculae, apoi Marius Măldărășanu în grupe, dar știm toți că memoria peluzelor nu e un algoritm precis. Buga a înscris mai apoi și cu Rennes, și cu Hertha, și cu Hamburg tur-retur, mai ales acel călcâi care desenează fermecător anvergura nostalgiei…
Buga marcase și până la Feyenoord, 4 din cele 10 goluri cu Saint Julia, tur-retur, apoi a deschis galeria grupelor prin reușita cu batavii din Giulești. Un gol cu un simbolism aparte, chiar și prin felul în care s-a marcat. Lansat ideal de Niculae, Buga a avansat spre Lodewijks, a tras destul de slab, portarul a respins, dar Mugurel s-a trântit în plonjon și a împins cu capul!
Un gol ca un alt deget ridicat: orice s-ar întâmpla, noi avem drumul nostru, trebuie să intre în poartă, calificarea e obligatorie pentru poveste, nimeni și nimic nu ne oprește acum și aici!
La final de Rapid – Feyenoord 1-0, Răzvan Lucescu la 36 de ani a ridicat degetul mijlociu într-o imagine controversată și cuceritoare în același timp. Peste ani, mărturisea aici în exclusivitate pentru ProSport:
A doua zi m-a sunat George Copos să mă întrebe ce a fost cu acel gest. I-am explicat că a fost un gest descătușare la adresa mai multor persoane. M-a întrebat dacă era și pentru el. I-am zis că da! M-a rugat să ne vedem mai târziu că vrea să dea o primă pentru băieți, în afară de aceea din partea clubului. Voia, de fapt, să arate că el e alături de băieți că se implică. Că, vezi Doamne, nu spre el a fost acel gest, că el e, cu sufletul și cu faptele, alături de Rapid”
Retrospectiv privind, putem spune pe bună dreptate că Rapid – Feyenoord 1-0 a născut un super antrenor și unul dintre cei mai buni tehnicieni români ai ultimelor decenii. Răzvan Lucescu a fost și constructor, și catalizator pentru Giuleștiul european. El, care pregătise doar Brașovul, vreo 15 meciuri, înainte de aventura asta!
Ce-a urmat pentru Răzvan Lucescu după Rapidul european știm toți. Acolo, în vulcanul revărsat peste obraji de copii și umeri nătângi de tineri stângaci, în Giuleștiul vechi, s-a născut prin degetul ridicat un super antrenor.
Marcator: Buga ’12
Rapid: D. Coman, M. Constantin, Maftei (c), Rada, N. Constantin (E. Dică 69), Bădoi, Măldărășanu, Ilyeș, Art. Karamyan (Perjă 90+1), Buga (Vasilache 84), D. Niculae
Antrenor: Răzvan Lucescu
Feyenoord: Lodewijks, Ostlund, Greene (Wincken 65), Bahia, Bosschaart, Ghaly (De Guzman 46), Paauwe (Boussaboun 84), Ono, Castelen, Kuyt (c), Kalou
Antrenor: Erwin Koeman
[poll id=”52″]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER